Imediat după Revoluția din decembrie 1989, chiar pe 14
ianuarie 1990 (1 ianuarie, conform calendarului iulian), a fost înființată organizația
nonguvernamentală Comunitatea Rușilor
Lipoveni din România.
Fiind o etnie de origine slavă, rușii lipoveni sunt
urmașii staroverilor, adică adepți ai credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia,
care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei Bisericii
Oficiale Rusești, ca o consecință tragică a reformei de cult inițiată de către
țarul Alexei Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul
Nikon al Rusiei (1652-1658). Reforma, începută în anul 1654 , care viza modificarea
ritualului bisericesc, a fost adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în
anul 1667. Cei care nu se supuneau noilor canoane erau considerați eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat,
pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat răscolul-schisma). Dintre cei
care s-au împotrivit reformei, fiind adepții credinței străbune, îi amintim pe
episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, protopopul Avvakum ș.a.
Pentru nestrămutata lor credință, unii dintre ei au fost
arși pe rug, alții, supuși prigoanei țariste; la sfârșitul secololui al
XVII-lea, peste 20.000 de staroveri au fost arși pe rug. După legalizarea
persecuțiilor prin decretul reginei Sofia (sora mai mare a țarului Petru I), în
anul 1685, staroverii au luat drumul pribegiei, răspândindu-se în lumea
întreagă (Turcia, Prusia, Austria, Argentina, Brazilia, Canada, Japonia, Țările
Baltice, S.U.A., Țările Române, Bulgaria, Finlanda, etc )[1].
În perioada 1872-1855, în timpul țarului Nikolae I, prigoana
asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe
cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul
Bisericii Oficiale Ruse a ridicat anatema (excluderea) aruncată asupra
staroverilor de către Soborul din secolul al XVII-lea.
Denumirea etnică. Referitor
la etimologia cuvântului lipovean (lipoveni),
există mai multe variante explicative chiar în rândurile etniei. Unii consideră
că denumirea ar proveni de la cuvântul rusesc lipa – „tei ” lemn pe care ruşii staroveri îl prelucrau,
confecţionând diferite obiecte de uz casnic sau își pictau icoanele în stil
bizantin.
Religia: Credința rușilor
staroveri din România este creștin-ortodoxă de rit vechi, păstrată încă din
timpul creștinării oficiale a Rusiei Kievene, în anul 988 de către cneazul Vladimir
Sveatoslavici (908-1015). Și în prezent, slujbele se țin în bisericile
staroverilor în slavonă, iar calendarul folosit este cel iulian (stabilit din
ordinul lui Iuliu Cezar, în anul 46 î.Cr.) și nu cel gregorian (întocmit la
sfârșitul secolului al XVI-lea, din ordinul Papei Grigore al XIII-lea și
adoptat în prezent în toate țările Europei; în România, el a fost introdus
oficial în anul 1919). Dintre cele câteva deosebiri de rit amintim: semnul crucii
la staroveri se face cu două degete (cu aratătorul și degetul mijlociu), și nu
cu trei, reprezentând Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul (celelalte trei degete
împreunate simbolizând Sfânta Treime); crucea rușilor staroveri este cu opt
colțuri (extremități); înconjurul bisericii în timpul procesiunilor se face
după rotirea soarelui (după rotația acelor de ceasornic); numele Mântuitorului
se ortografiază cu un singur I – Isus; oficierea liturghiei se face cu șapte
prescuri și nu cu cinci; icoanele se realizează și astăzi în stil bizantin și
numai pe lemn sau metal.
Din punct de vedere confesional, al apartenenței la
centrul spiritual și al ierarhiei, în România există două orientări sau două
grupări religioase:
1. Staroverii de Fântâna Albă-Belaia Krinița (astăzi
localitate în Ucraina, situată la 3 km nord-vest de localitatea Climăuți din
România, unde trăiesc și rușii lipoveni), care au sediul Mitropoliei la Brăila.
Prima Mitropolie, înființată pe 28 octombrie 1846 la Belaia Krinița-Fântâna
Albă, prin instalarea primului mitropolit ortodox de rit vechi, Ambrosie, s-a
mutat în anul 1940 la Brăila. Titulatura oficială a cultului este Biserica
Creştină Ortodoxă de Rit Vechi.
Staroverii din Târgu Frumos. Printre pribegii din România se află și staroverii ruși din Târgu Frumos. Când
şi cum au apărut ei pe aceste meleaguri puțini își mai aduc aminte, iar
documentele nu sunt foarte precise. Se spune că la început aici au poposit
foarte puțini credincioși, căci majoritatea celor plecați din Rusia erau
cazaci-pescari și au ales să se oprească pe malurile apelor mai mari pentru
a-și continua îndeletnicirea de pescari. Enoriașa în vârstă pe 73 de ani,
Evdochia Amosivna, își amintește de povestea bunicii sale referitoare la
familia lor, la faptul că provin din a șasea-a șaptea generație de cazaci din
Belaia Krinița. Ei se ocupau cu cultivarea pepenilor roșii (harbujilor), de
aceea au fost numiți harbuzniki. Cei
care lucrau cu pământul erau mai săraci, astfel că nu și-au putut continua
drumul, rămânând acolo unde au sperat că se vor descurca și vor scăpa de
persecuții.
De teama acestora și pentru că erau mereu pregătiți să
fugă, nici nu s-au gândit să ţină o evidență a numărului de membri. Abia mai
târziu s-au stabilit definitiv văzând că sunt acceptați și nu-i deranjează
nimeni. Și-au întemeiat gospodării, au agonisit averi, și-au cumpărat pământ și
au devenit proprietari stabili. În tot acest timp însă nu au uitat nicicând de
Dumnezeu, cu toate că erau familii puține și nu-și permiteau să întrețină un
preot, ei au ținut slujbe în case, în așa numitele malelni. Se spune ca primii preoți din Tg. Frumos ar fi venit din
Basarabia. Odată la câțiva ani, ei veneau să-i boteze, să-i cunune și să-i
împărtășească pe credincioși și apoi plecau.
Cu timpul, numărul staroverilor a crescut și nu au mai
încăput în casa de rugaciune, astfel că cei mai influenți dintre ei au apelat
la organele locale, care le-au distribuit un teren, pentru construirea unui nou
lăcaș de rugăciune acolo, unde a fost biserica „Înălțarea Domnului” unde s-a
slujit până la Primul Război Mondial. De atunci și până în anul 2004 în
biserica „Înălțarea Domnului” s-au ținut slujbe de vară, iarna rușii lipoveni
mergând să se roage în biserica „Adormirea Maicii Domnului” unde erau sobe și
se putea face focul, în 2004 biserica a fost renovată chiar dacă fusese aproape
distrusă de inundațiile din 1965-1970-1980. Ichim Nichita, parohul Bisericii
Starovere, slujeste și astăzi în bisericia
„Adormirea Maicii Domnului”.
2. Staroverii de Novozâbkov (localitate
din Federația Rusă) – Arhiepiscopia de Novozâbkov s-a înființat în anul 1923;
în fruntea ei se află acum patriarhul Aleksandr (din anul 2002 ). În România,
adepții acestei orientări (mai puțini la număr, comparativ cu staroverii de
Belaia Krinița) au avut o Episcopie la Tulcea, iar titulatura oficială a cultului este Biserica Ortodoxă de Rit
Străvechi.
Tradiţii şi tradiţionalism.
Ruşii lipoveni din Târgu Frumos se detaşează de ceilalţi membri ai comunităţii
naţionale a ruşilor lipoveni şi prin practicarea grădinăritului, ca
îndeletnicire specifică. Existenţa grădinilor cu solarii face parte din
peisajul agricol al zonei.
Legumicultura reprezintă ocupaţia de bază a populaţiei de
lipoveni, ce au o îndelungată tradiţiile şi o bogată experienţă acumulată în
câteva secole. În perimetrul oraşului, suprafaţa de cultură a legumelor în
solarii este de aproximativ 160 ha extinzându-se mult în lunca Bahlueţului,
până la Jora şi Dădeşti spre vest şi spre Războieni în partea de est a
oraşului, fapt posibil prin efectuara desecărilor în zonele mlăştinoase,
lipovenii fiind cunoscuţi şi ca „specialişti în hidroamelioraţii”.
Portul se constituie într-unul dintre
elementele distinctive ale fiecărui neam. La ruşii-lipoveni, portul reprezintă
partea de legătură dintre mistic, laic şi trecut.
Hainele lungi, sobrietatea lor, brâul,
acoperirea capului de către femei fiind impuse de biserică – toate sunt
reflexia misticului, iar predominanţa culorilor vii redă exuberanţa şi bucuria
vieţii.
Rafinamentul şi eleganţa portului transpare
în costumul feminin. Piesa de bază a costumului, sarafanul (iubca), lung până la gleznă şi larg, era
confecţionat de obicei din muselin înflorat, constituind o îmbinare armonioasă
de culori vii. Sarafanul era purtat peste o bluză albă sau înflorată, mijlocul
fiind încins cu un brâu lat numit cusac. Capul le era acoperit cu o basma.
Femeile măritate aveau părul strâns într-un coc în creştetul capului şi era
acoperit cu o boneţică mică, peste care se punea baticul, iar fetele
necăsătorite îşi împleteau părul într-o coadă lungă, prinsă cu o panglică lată
cu o fundă. Taiorul înflorat, îmbrăcat toamna şi primăvara, era înlocuit pe
timpul sezonului rece de o pufoaică. În picioare purtau cizme de piele sau
ghete. La femeile în vârstă, mătăniile (lestovca)
reprezintă o piesă suplimentară, de rit. Bărbaţii purtau pălărie, iar iarna căciulă
de miel.
Bărbaţii purtau rubaşcă (cămaşă) şi pois
(brâu), iar pe cap o pălărie (bărbaţii nu umblau cu capul descoperit). Umblau
tunşi, dar obligatoriu aveau barbă (element caracteristic pentru lipoveni).
Daria Platon îşi aminteşte că ateţ (preotul) Mitrafan avea şi plete şi barbă.
Dumitriu Alexandra spune că bărbaţii erau obligaţi de către preot să îşi lase
barbă imediat cum se însurau. Tatăl ei, Ignat, nu s-a bărbierit niciodată, nici
măcar în armată, fapt pentru care a fost pedepsit. După unele fotografii, lipovenii
nu se bărbiereau nici măcar în război. În prezent, bărbaţii mai vin la biserică
cu rubaşca, pois şi bicheşcă[2],
însă majoritatea femeilor vin cu haine „româneşti”. Numai bătrânii păstrează
portul lipovenesc.
Procesul de „românizare” se vede şi aici, ca
în cele mai multe dintre domeniile vieţii comunităţii, astfel că, îmbrăcămintea
tradiţională se vede din ce în ce mai puţin, mai ales la sărbători şi
biserică.
În trecut, inclusiv în comunism, cei săraci
umblau mai mult desculţi, chiar şi la Biserică, foarte rar purtau încălţăminte,
numai la biserică sau petreceri, în schimb copiii mai cu o situaţie bună purtau
nişte ghete cu dungi (fetele), iar băieţii cizmuliţe. Bărbaţii înstăriţi purtau
la ocazii festive cizme, în rest umblau desculţi sau cu opinci. Iarna aveau o
singură pereche de cizme pe care o rânduiau toţi cei din casă care urmau să
iasă afară.
Obiceiurile ruşilor-lipoveni derivă din
aspecte de natură religioasă. Calendarul după care îşi ţin azi sărbătorile este
neschimbat, rămânând decalat cu 13 zile, conform calendarului iulian.
Participarea la slujbele religioase de duminică sau din
timpul sărbătorilor de peste an reprezintă o lege nescrisă a membrilor
comunităţii. Conform declaraţiilor unor bătrâni (Dumitriu Alexandra), mai degrabă
mergeau oamenii la biserică pe timpul comuniştilor, decât în prezent: acum la Sfânta Paracshiva au fost numai
şapte-opt babe, însă înainte nu încăpeai.
La lipoveni s-a păstrat până în zilele noastre obiceiul
efectuării crucii înainte de a duce ceva la gură, indiferent dacă e mâncare sau
băutură.
Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de Masleniţa
(Săptămâna Brânzei sau Lăsata Secului) – săptămâna de dinaintea intrării în
postul Paştelui. Este o săptămână de voie bună, sărbătorită cu cântece vesele
pe străzile localităţilor şi cu preparate lactate specifice: vareniki, blinî,
pirojki etc.
În timpul slujbei de Florii, podelele bisericilor sunt
acoperite cu un covor de iarbă, în timp ce credincioşii ţin în mâini lumânări
şi crenguţe de salcie sfinţite cu această ocazie.
Paştele, o sărbătoare foarte importantă pentru
ruşii-lipoveni, se sărbătoreşte în familie, cu ouă vopsite şi cozonac, ce se
sfinţesc în dimineaţa Învierii, după liturghie. Mielul nu face parte din
tradiţia ruşilor lipoveni. Mâncarea tradiţională de Paşte a lipovenilor din
Târgu Frumos este borşul rece, harodnâi, care se prepară din borş acru, ouă
fierte, ceapă verde, smântână.
În toată perioada Paştelui, există la ruşii lipoveni
obiceiul de a se pupa de trei ori când se întâlnesc, pronunţând „Hristos a
înviat!” („Hristos voskrese!”) şi respectiv „Adevărat a înviat!” („Voistinu
voskrese!”).
De Crăciun, există şi la ruşii-lipoveni obiceiul de a
colinda, vestind Naşterea Domnului, însă nu înainte de sărbătoare, ci după
liturghie şi cu un singur colind în repertoriu, preluat din cântarea
bisericească („Hristos se naşte” – „Hristos rajdaetsia”). Nu se colindă
individual, ci în cârduri de copii pe categorii de vârstă, fetele separat de
băieţi.
Evenimentele importante din viaţa ruşilor-lipoveni
prezintă câteva particularităţi specifice.
Astfel botezul nou-născutului se face la o săptămână de
la venirea de la maternitate prin scufundarea totală a copilului în
cristelniţă, de trei ori. Naşii de botez (un bărbat şi o feneie) trebuie
neapărat să nu reprezinte un cuplu; de cele mai multe ori aceştia au vârste
fragede. Prenumele copilului (în general unul singur) era impus în trecut de
preot în funcţie de sfinţii din calendar sărbătoriţi în perioada când s-a
născut copilul.
Căsătoria la ruşii lipoveni a păstrat poate cele mai
multe particularităţi tradiţionale. Căsătoria era precedată de logodna celor
doi tineri, ocazie cu care se organizau petreceri la casa fiecăruia dintre cei
logodiţi („acolişnia” la băiat şi „devisnic” la viitoarea mireasă). Până la
nunta propriu-zisă, până nu demult se organizau şezători la care fetele şi
femeile cântau şi confecţionau batiste cu marginea dantelată, pe care apoi le
dăruiau nuntaşilor. Înainte de cununia religioasă, care are loc imediat după
liturghie, se practica un obicei de „cumpărare-vânzare” a miresei de la casa
părintească, ocazie cu care sunt interpretate diferite cântece.
S-a păstrat obiceiul până în zilele noastre ca mirii să
se cunune la biserică în costumele tradiţionale pentru viaţa religioasă. După
oficierea slujbei de cununie, mirii se îndreaptă către casa mirelui, ducând
împreună o icoană şi fiind însoţiţi pe noul drum de către preoţi. Petrecerea
propriu-zisă are loc seara, de multe ori petrecerea prelungindu-se pe durata a
2-3 zile pentru cei apropiaţi. În trecut, nunta lipovenească era marcată de un
aer de sobrietate, nefiind permisă muzica, ci doar anumite cântece folclorice
interpretate de meseni. Dacă în trecut nunţile puteau ţine trei zile, dar şi o
săptămână, în prezent ele nu mai ţin decât o noapte (Daria Platon).
La decesul unui rus lipovean, acesta este privegheat timp
de trei zile în camera din faţă a locuinţei, fiind citită neîntrerupt Psaltirea
de doi bărbaţi special pregătiţi. Era nevoie de doi pentru că, în timp ce un
bărbat citea, celălalt dormea şi apoi rolurile se inversau[3].
Se aprinde candela, care trebuie să ardă timp de şase săptămâni. În jurul
capului celui decedat se pune o cunună de hârtie, pe care scrie în slavonă
„Sfinte, puternice şi nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi!”, iar în mână i
se pune o hârtie cu binecuvântarea preotului. Slujba de înmormântare are loc la
biserică, iar după înmormântare se organizează o masă întinsă la casa celui
trecut în nefiinţă. Coliva (cutiá) la ruşii-lipoveni este făcută din grâu
fiert, amestecat cu miere de albine şi este servită la mormânt.
Mortul este pus în groapă cu picioarele spre est, spre
locul unde stă crucea, întrucât există credinţa că la învierea morţilor, primul
lucru pe care îl va vedea cel decedat să fie crucea pentru a se închina[4].
În comunism, lipovenii aveau voie să facă slujbă numai
duminica, fără a se ţine şi alte sărbători; preotul nu păţea nimic atunci când
făcea slujbe, însă lumea venea pe ascuns, la fel cum pe ascuns se ţineau şi
celelalte tradiţii. Totuşi, nunţile se desfăşurau normal, fără a fi vreo
problemă. Dintre preoţii care au activat în comunitatea lipovenească în
perioada comunistă, Daria Platon îşi aminteşte de ateţ (preot) Mitrafan şi ateţ
Singher, iar Dumitriu Alexandra pe ateţ Cenie, Colea şi Nechita (actualul). Înainte, preoţii erau aleşi dintre cei
care ştiau să citească în slavonă şi care aveau voce, dar trebuia să primeşti
şi aprobarea celor din comunitate, însă fără a se ţine cont de părerea
femeilor, care nici nu participau la alegere; nu conta starea financiară, dar
trebuia să ai o comportare frumoasă, să nu fii beţiv sau vagabond.
[1] V. Vascenco, Melchisedec
şi lipovenii, Romanoslavica, XLII, 2007.
[2]
Bicheşca este un fel de pardesiu lung până sub genunghi, în clini.
[3] În
prezent, ambii bărbaţi au murit şi nu mai are cine să mai citească Psaltirea.
Informaţie amabilă Sandu Axinia.
[4]
http://www.crlr.ro/lipoveni_obiceiuri.php.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu